Motoparapanta

Zborul cu motoparapanta este unul dintre cele mai ușoare și accesibile tipuri de zbor. Acesta oferă tuturor posibilitatea să se bucure de libertatea și senzațiile oferite de zborul cu parapanta, însă cu o autonomie de zbor mai mare și fără a depinde de un loc de decolare aflat la înălțime.

Spre deosebire de parapantismul fără motor, un pilot de motoparapantă nu depinde de dealuri, nu necesită vânt care să îl ajute la decolare și nu are nevoie de condiții termice pentru a zbura (atenție însă, acest lucru nu înseamnă că poate zbura pe orice condiție meteo și că nu se pune accent pe siguranță în zbor).

Un paramotor este compact și ușor de transportat, ușor de asamblat și – atunci când este demontat – încape în orice tip de mașină. Având o parapantă și un motor ușor cu elice, care este purtat precum un rucsac, pilotul de motoparapantă folosește forța de tracțiune a acestui motor și forța portantă a parapantei pentru a decola de pe o suprafață dreaptă, apoi se poate bucura de ore întregi de zbor.

Atenție însă, zborul cu motoparapanta, ca orice sport aviatic, are potențial de risc. Statisticile arată că cele mai multe accidente se datorează factorului uman. Fiind vorba de un sport dinamic, reacțiile pilotului în caz de anomalii trebuie să fie rapide și corecte. Lipsa de experiență, ignorarea regulilor de securitate, orgoliul, neverificarea echipamentului sunt doar câteva puncte care depind de factorul uman.

În concluzie: zborul cu motoparapanta nu se învață singur sau din cărți, ci doar prin participarea la cursuri oficiale sub îndrumarea unor instructori autorizați. Astfel, prin antrenamente adecvate, de la zboruri ușoare până la dezvoltarea reflexelor pentru rezolvarea cazurilor extreme, se reduce la minim posibilitatea accidentărilor. Recomandarea instructorilor este ca întâi să se învețe zborul cu parapanta fără motor, pentru ca pe masura ce pilotul licențiat capătă experiență să treacă la instruirea pentru zbor cu motoparapanta.

Metodele prezentate în continuare sunt informative, detalii concrete se obțin din manualele de utilizare date de producătorii de parapante și de la instructorii autorizați.



« Înapoi



Intrebari frecvente


Ce este o motoparapantă?

Zborul cu motoparapanta este unul dintre cele mai ușoare și accesibile tipuri de zbor. Acesta oferă tuturor posibilitatea să se bucure de libertatea și senzațiile oferite de zborul cu parapanta, însă cu o autonomie de zbor mai mare și fără a depinde de un loc de decolare aflat la înălțime.
Spre deosebire de parapantismul fără motor, un pilot de motoparapantă nu depinde de dealuri, nu necesită vânt care să îl ajute la decolare și nu are nevoie de condiții termice pentru a zbura (atentie însă, acest lucru nu înseamnă că poate zbura pe orice condiție meteo și că nu se pune accent pe siguranță în zbor).
Un paramotor este compact și ușor de transportat, ușor de asamblat șsi – atunci cand este demontat – încape în orice tip de mașinș. Având o parapantă și un motor ușor cu elice, care este purtat precum un rucsac, pilotul de motoparapantă folosește forța de tracțiune a acestui motor și forța portantă a parapantei pentru a decola de pe o suprafață dreaptă, apoi se poate bucura de ore întregi de zbor.

Poate oricine să zboare cu motoparapanta?

În teorie, oricine care are o condiție fizică decentă și nu are restricții medicale, poate zbura. Pentru a învăța să zbori în siguranță și legal, este necesar să te înscrii la o școală de zbor cu motoparapanta unde, sub supravegherea unui instructor autorizat, vei învăța tot ce trebuie să știi despre acest sport.

De la ce vârstă pot începe să zbor cu motoparapanta?

Conform legislației ăn vigoare, trebuie să fi împlinit 15 ani și să ai acordul parinților pentru a începe școala de zbor. Poți sa susții examenul pentru obȚinerea licenȚei de pilot imediat ce ai Împlinit 16 ani.

în ce condiție fizică trebuie să fiu pentru zbor?

Se recomandă ca persoanele care încep școala de zbor să fie active, alerte și să aibă coordonare bună. În prima etapă a școlii va trebui sa alergi destul de des cu un echipament de 20-30 kg în spate. Nu îți face griji însă, motoareparapantismul poate fi practicat si de persoane mai putin active, atata vreme cat iti doresti sa zbori si depui eforturi in acest sens, vei capata in timp conditia fizica necesara.

În ce condiție fizică trebuie să fiu pentru un zbor de inițiere (tandem)?

În acest caz, condiția ta trebuie să fie cel putin medie, în funcție de locul de decolare pe care îl vei alege împreună cu instructorul autorizat. Vei primi toate informațiile necesare de la instructorul tău.

Sunt prea în vârstă pentru a învăța să zbor cu motoparapanta?

Nu contează vârsta, ci condiția fizică, starea medicală generală, dar și starea mentală. Un alt factor de luat în calcul este cât de bine vezi și orice afecțiune care îți poate afecta abilitatea de zbor și pe cea de a lua decizii rapide. E necesar să poți alerga pe perioade scurte și la viteze destul de mari (decolare și aterizare), să te miști mult cu aripa la sol, să poți căra în spate un motor de 20-30 kg.

Există limite în ceea ce privește greutatea corporală?

Da, există atât limite inferioare, cât și superioare, pentru înscrierea la cursurile școlilor de zbor, dar și pentru zborurile de inițiere (tandem). Acest lucru se datorează mai ales capacității de încărcare a parapantelor, care sunt certificate pe anumite plaje de greutate care trebuiesc respectate obligatoriu. O parapantă care nu este încărcată conform certificării nu poate zbura în siguranță.
Zboruri de inițiere: minim 40 kg, maxim 110 kg.
Școala de zbor cu parapanta: minim 40 kg, maxim 110 kg.
În cazul în care o persoană de peste 120 kg își dorește să urmeze cursurile unei școli este foarte posibil ca aceasta să fie nevoită să își cumpere (numai la sfatul instructorului autorizat și cu acordul acestuia) echipament adecvat.

Există limite în ceea ce privește înălțimea unei persoane?

Nu există limitări oficiale în ceea ce privește înălțimea, singura condiție este ca seleta/hamul să îți vină (în cazul seletelor e importantă și înălțimea, nu doar greutatea). Din experiența noastră, sunt rare cazurile în care o persoană care se încadrează ăn limitarile de greutate să nu se încadreze în ceea ce privește înălțimea.

Unde găsesc în România școli de zbor cu parapanta/motoparapanta?

Poți găsi o școală de zbor într-o zonă care să îți fie accesibilă atât ca locație, cât și ca programare a zborurilor de inițiere în tandem/ durată de desfășurare a cursurilor pe platforma noastră www.flightbooster.com Toți instructorii sunt autorizați și certificați de organizațiile naționale și interaționale așa că poți fi sigur că pregătirea ta se va desfășura în siguranță și legal.

Când au loc cursurile de zbor?

În funcție de programul școlii de zbor și de acoperirea numărului de elevi piloți per sesiune, acestea au loc mai ales în weekenduri, însă majoritatea școlilor organizează cursuri și în timpul săptămânii.

De ce este posibil că uneori cursurile sau zborurile să sufere modificări ale orei programate inițial?

Motoparapantismul – ca toate sporturile aeriene – depinde de condiția meteo. Așadar există riscul ca orice activitate să fie anulată și reprogramată corespunzător condiției meteo. În cazul zborurilor de inițiere, recomandăm să se reconfirme zborul telefonic cu instructorul, iar în cazul cursurilor să se păstreze legătură cu acesta în modalitatea de comunicare agreeată de fiecare școală de zbor.

Cât durează un zbor de inițiere „obișnuit”?

Nu există un zbor „obișnuit”, două zboruri nu seamană niciodată între ele. Parapantismul – ca toate sporturile aeriene – depinde de condiția meteo. Așadar există riscul ca orice activitate să fie anulată și reprogramată corespunzator condiției meteo. În funcție de ce agreezi cu instructorul, în funcție de condiția meteo și de locul de decolare ales, acesta poate dura oricât între 5 minute și câteva ore. Asigură-te că ai o fereastră de timp de cel puțin câteva ore în cazul în care condiția meteo se schimbă sau în cazul în care drumul până la locul de decolare durează mai mult decât estimai anterior. După cum am mai spus, cel mai bine este să reconfirmi telefonic cu instructorul data și ora la care urmează să zbori cu minim 1 zi înainte. Ia în calcul și faptul că pregătirea ta și a echipamentului durează minim 30 minute înainte de zbor. Luând în calcul toți acești factori, cu cât poți fi mai flexibil și mai răbdator, cu atât te vei bucura mai mult de zborul tău de inițiere (tandem).

Cât durează o sesiune de pregătire „obișnuită” la școala de zbor?

Nu există o sesiune de pregătire „obișnuită”, prima parte a zilei poate fi total diferită de cea de-a doua parte și două sesiuni nu seamană niciodată între ele. Motoparapantismul – ca toate sporturile aeriene – depinde de condiția meteo. Așadar există riscul ca orice activitate să fie anulată și reprogramată corespunzător condiției meteo.
Alți factori de luat în calcul sunt: condiția fizică a fiecăruia, modul în care fiecare elev pilot își însușește tehnicile predate și informațiile primite în timpul instructajului (diferă de la un elev la altul), numărul de elevi piloți aflați pe deal și gradul de evoluție al fiecăruia. Pe scurt, fiecare instructor încearcă să lucreze cu fiecare elev cât mai mult pe parcursul unei sesiuni de lucru, însă cel mai mare accent se pune pe siguranță și condiție meteo.
Luând în calcul toți acești factori, cu cât poți fi mai flexibil și mai răbdător, cu atât te vei bucura mai mult de evoluția ta în cadrul școlii de zbor.

Este necesar ca sesiunile de pregătire să aiba loc în zile consecutive?

Deși nu este necesar, este indicat ca primele sesiuni să aiba loc în zile cât mai apropiate pentru că sunt zilele în care se pun bazele tale ca pilot de motoparapantă și ți se creează reflexele. Îți recomandăm să îți programezi sesiunile de comun acord cu instructorul tău, ținând cont de regulile școlii de zbor din care faci parte, dar și de condiția meteo.

Cine va asigura echipamentul necesar pe parcursul școlii de zbor?

Majoritatea școlilor de zbor vor asigura echipamentul necesar (motor, parapantă, seletă, cască de protecție), tu va trebui să te ocupi doar de partea logistică și de îmbrăcăminte, apă, mâncare pe parcursul pregătirii. Discută totuși despre acest aspect la înscriere.

Cu ce ar trebui să mă îmbrac în timpul zborului de inițiere? Dar pe parcursul sesiunilor de pregătire la școala de zbor?

E foarte important să fii îmbrăcat și încălțat corespunzător. Iată câteva sfaturi utile:
- Pe perioada unei sesiuni de pregătire poți avea activitate fizică foarte intensă (de ex. în prima parte a școlii,urcatul unui deal cu parapanta în spate de câteva ori), în timp ce în timpul altei sesiuni poți avea parte de o condiție meteo schimbătoare, cu vânt intens. Câteva bluze călduroase și o jachetă windstopper peste sunt o alegere mult mai bună decât 2 sau 3 bluze foarte groase. Deasemenea un combinezon de zbor poate fi o alegere foarte bună și poate rezolva multe dintre problemele legate de îmbrăcăminte.

- Poți purta o pereche de pantaloni lejeri (windshell) care să îți permită să te miști în voie. Pe perioada iernii poți purta pantaloni de ski.

- Încearcă să porți hainele în straturi (tricou, bluză călduroasă, polar, geacă) pe perioada primaverii / toamnei / iernii astfel încât să poți elimina rapid din straturi în caz de nevoie.

- Pe perioada verii, deși e cald, în timpul sesiunilor de lucru la sol poartă bluze cu mânecă lungă și pantaloni lungi, te vor proteja de incidentele inerente de la începutul școlii.

Cu ce ar trebui să mă încalț în timpul zborului de inițiere? Dar pe parcursul sesiunilor de pregătire la școala de zbor?

Încălțămintea ta este foarte importantă pentru că vei alerga, sări, urca, decola și ateriza pe un teren care nu este întotdeauna plat. E obligatoriu ca încălțămintea ta să ofere suport foarte bun gleznelor și să fie antiaderentă. Deasemenea ar trebui să îți mențină picioarele calde și uscate.
Nu recomandăm încălțăminte cu înălțime sub gleznă și cu talpă care poate aluneca (teneși, adidași, mocasini, etc). Nu recomandăm încălțămintea cu cleme de care suspantele s-ar putea agata în timpul manevrării parapantei la sol.
Cea mai buna alegere pot fi ghetele speciale pentru hiking (atenție, nu sunt același lucru cu pantofii de escaladă), cu șireturi, suficient de înalte pentru a proteja glezna și cu talpa Vibram care să atenueze șocurile.

Ar trebui să vin cu apă și mâncare la mine?

Da, asigură-te ca ai la tine minim 2 l de apă și suficientă mâncare pentru o zi atunci când vii la sesiunile de pregătire. În ceea ce privește zborul de inițiere, în funcție de locul de decolare și condițiile agreate cu instructorul, îți recomandăm să ai la tine minim 0.5 l apă și un sandwich. Deasemenea este foarte util un baton de glucoză .

Care e legatura între zbor și vreme?

Toate sporturile aeriene depind de condiția meteo, așadar și motoparapantismul se poate face doar dacă vremea ne permite. Punem siguranîa înainte de orice, așadar atât noi, cât și instructorii cu care colaborăm, vom recomanda întreruperea oricărei activități legate de zborul cu parapanta în cazul în care condiția meteo nu e optimă.

Care e cea mai bună perioadă a anului pentru a începe cursul de zbor cu parapanta/motoparapanta?

Nu există o perioadă bună sau o perioadă mai puțin bună. Pe tot parcursul anului condiția meteo poate fi bună sau mai puțin bună și se pot găsi perioade propice pentru parapantă. Totuși primăvara, vara și toamna sunt cele mai bune perioade, atât pentru stagiile de pregătire la deal mic, cât și pentru elevii avansați. Pe perioada iernii se pot efectua zboruri mai „liniștite” din cauza lipsei de activitate termică.

Ce trebuie să stiu atunci când vreau să cumpar prima mea parapantă/motoparapantă?

În primul rând, e necesar să știi să zbori. Îți reamintim că – în conformitate cu legislația în vigoare – e necesar să ai licența de pilot pe care o poți obține urmând cursurile unei școli de zbor cu motoparapanta. Decizia achiziționarii primei aripi se face împreună cu instructorul tău, în funcție de abilitățile tale, caracteristicile tale ca pilot și experiența ta.

Pot să învăț singur să zbor cu parapanta/motoparapanta?

E adevărat că motoparapanta este unul dintre cele mai simple aparate de zbor motorizat. Este deasemenea adevarat că majoritatea piloților de motoparapantă reușesc să decoleze în siguranță, să zboare în siguranță și să aterizeze în siguranță. Dar acest lucru este datorat pregătirii teoretice și practice de care au beneficiat în cadrul legal și organizat al unei școli de zbor. Nimeni nu poate evalua evoluția unui elev pilot, nu poate să îi ofere din experiența sa de zeci de ani în unele cazuri și nu poate lua decizii legate de siguranța zborului mai bine decât un instructor de motoparapantă autorizat și certificat. Pentru a zbura atât legal, cât și în siguranță (a ta, dar și a celorlalți), este necesar să înveți să zbori ca elev pilot al unui instructor autorizat.
Conform statisticilor, majoritatea piloților care au suferit diverse incidente și accidente de-a lungul vremii au fost autodidacți.

Este motoparapantismul un sport sigur?

Motoparapantismul poate fi un sport foarte sigur sau foarte periculos, depinde foarte mult de pilot și de deciziile pe care acesta le ia. O pregătire temeinică și în spiritul siguranței aeriene, echipament adaptat experienței pilotului și – foarte importantă, dacă nu cea mai importantă – atitudinea pilotului vizavi de sport, fac diferența între sigur și riscant.
De reținut este faptul că orice activitate sportivă și orice sport aerian are totuși un potențial de risc, dincolo de factorul uman. Educarea corectă a pilotului, învățarea și cunoașterea propriilor limite de către acesta și o atitudine serioasă în ceea ce privește zborul pot duce la minimizarea riscului. Respectul de sine se reflectă în respectul pentru sport și ambele pot face diferența între un pilot care zboară în siguranță și un pilot care reprezintș un pericol, atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său.

Cât timp durează un curs de instruire pentru a deveni pilot licențiat de parapantă/motoparapantă?

În funcție de timpul pe care îl aloci acestui sport, aptitudinile tale și atitudinea cu care abordezi întreg procesul de instruire, factorii meteo, totodată în funcție de acumularea orelor de zbor (din locații diferite, 50-100 zboruri în simplă comandă sub supravegherea instructorului), cursul poate dura între 3 și 24 luni. Discută despre acest aspect cu instructorul tău, acesta este cel mai în măsură să evalueze felul în care te dezvolți ca pilot de parapantă.

Ce se întâmplă dacă vreau să renunț la curs?

Dacă ai început școala și ți se pare că zborul cu motoparapanta nu este pentru tine, discută cu instructorul tău și găsiți împreună o soluție. Fiecare școală are un regulament intern în ceea ce privește întreg procesul de instruire, inclusiv retragerea elevilor de la cursuri.

Sunt obligat să îmi dau examenul de licență la o dată impusă?

Din punct de vedere legal, pentru a zbura cu motoparapanta în simplă comandă este necesar să ai licența de pilot. Poți susține examenul de licență în maxim 3 luni de la absolvirea școlii (perioadă în care nu poți zbura singur, ci doar sub supravegherea instructorului).

Cum se controlează o motoparapantă?

Cu tehnica potrivită și multe exerciții alături de un instructor autorizat, controlul e foarte ușor. Alături de acesta vei învăța atât controlul parapantei, dar și al motorului astfel încât te vei bucura de zboruri în siguranță.

Cât de sus poate zbura o motoparapantă?

Recordul mondial este de 5500 m, însă conform legislației din România altitudinea maximă permisă e de 3000 m.

Cât de jos poate zbura o motoparapantă?

Motoparapanta este singura aeronavă care poate zbura la 30 cm de sol. Atenție însă, pentru a zbura la distanțe mici de sol este necesara experiența care se poate căpăta doar prin urmarea cursurilor alături de un instructor autorizat și sute de zboruri.

Cât pot zbura cu un rezervor de combustibil?

Un rezervor este suficient pentru un zbor de cca 3 ore, însă consumul depinde de greutatea pilotului, tipul de zbor și manevrele efectuate.

Am nevoie de o licență pentru a zbura cu motoparapanta?

Conform legislației din România, oricine vrea să zboare cu o aeronavă ultraușoară are nevoie de licență. Licența se obține urmând cursurile unei școli de zbor sub îndrumarea unui instructor autorizat și sustinerea examenului de licențiere.

Ce fel de combustibil se folosește?

Benzină combinată cu ulei de amestec pentru motoarele în 2 timpi.

Care este viteza cu care poate zbura o motoparapantă?

Viteza variază în funcție de tipul de aripa folosit, însă poate fi între 25 – 50 km/h.

Cât de mult trebuie să alergi pentru a decola?

Depinde de viteza vântului: vânt slab (0 – 6 km/h) trebuie să alergi între 2 și 5 metri, vânt mediu (10-20 km/h) trebuie să alergi maxim 5 metri. În cazul triciclului, nu trebuie să alergi deloc.

Ce distanță pot parcurge cu motoparpanta?

Distanța depinde de experiența pilotului, consumul motorului, condiția meteo, însă în zilele bune poți parcurge și 100 km.

Ce se întâmplă dacă se oprește motorul?

În principiu, motorul este folosit pentru a decola și câștiga altitudine. Însă motorul se poate opri sau poate fi oprit în orice moment al zborului, iar parapanta va continua să zboare în siguranță.

Cât cântărește motorul? Îl car eu tot timpul în spate?

Greutatea motorului variază între 15 și 30 kg. Greutatea este purtatș de pilot doar până ce aripa decolează, apoi greutatea intregului ansamblu va fi susținută de aceasta.

Cât durează până învăt să zbor cu motoparapanta?

În funcție de timpul pe care îl aloci acestui sport, aptitudinile tale și atitudinea cu care abordezi întreg procesul de instruire, factorii meteo, dar și în funcție de acumularea orelor de zbor, cursul poate dura între 3 și 24 luni. Discută despre acest aspect cu instructorul tău, acesta este cel mai în măsură să evalueze felul în care te dezvolți ca pilot de motoparapantă.

Poți reporni motorul în zbor?

Da, poți opri și reporni motorul în zbor în funcție de tipul de zbor pe care vrei să îl faci.

Cât de sigure sunt modelele de parapantă folosite în zborul cu motoparapanta?

Conform certificărilor DHV, aripile moderne sunt supuse unor teste riguroase care pun presiune pe aripă de cca 15 ori mai mare decât în zbor. De regulă, pentru a forma ansamblul de motoparapantă, aripile folosite sunt DHV1 sau aripi special certificate pentru folosirea cu motor, astfel încât pilotul zboară în deplină siguranță. Un alt aspect de care depinde zborul în siguranță este o pregătire temeinică și în spiritul siguranței aeriene, echipament adaptat experienței pilotului și – foarte importantă, dacă nu cea mai importantă – atitudinea pilotului vizavi de sport, toate acestea fac diferența între sigur și riscant.
De reținut este faptul că orice activitate sportivă și orice sport aerian are totuși un potențial de risc, dincolo de factorul uman. Educarea corectă a pilotului, învățarea și cunoașterea propriilor limite de către acesta și o atitudine serioasă în ceea ce privește zborul pot duce la minimizarea riscului. Respectul de sine se reflectă în respectul pentru sport și ambele pot face diferența între un pilot care zboară în siguranță și un pilot care reprezintă un pericol, atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său.

Echipamentul diferă în funcție de greutatea pilotului?

Da, gama de greutate a unei aripi depinde atât de greutatea pilotului, dar și de greutatea totală a întregului ansamblu (ham, motor, echipament individual). Este foarte important să zbori cu un echipament adecvat experienței tale, dar și gamei tale de greutate. Cel mai bun sfătuitor este instructorul tău, îți recomandăm ca înainte de a lua orice decizie să discuți cu acesta.

Unde în România pot zbura cu motoparapanta?

Poti găsi o școală de zbor într-o zonă care să îți fie accesibilă atât ca locație, cât și ca programare a zborurilor de inițiere (tandem)/ durată de desfășurare a cursurilor pe platforma noastră www.flightbooster.com Toți instructorii sunt autorizați și certificați de organizațiile naționale și interaționale așa că poți fi sigur că pregătirea ta se va desfășura în siguranță și legal.

Cum pot transporta o motoparapantă?

Majoritatea motoarelor se desfac în mai multe părți ușor transportabile, iar asamblarea la locul de decolare durează de regulă foarte puțin. Pe parcursul școlii vei învăța să asamblezi și să dezasamblezi motorul, dar și pliajul aripii pentru transport.

Cât durează să decolez din momentul în care am ajuns la un loc de zbor?

În funcție de condiția meteo, trafic aerian, condițiile specifice acelui loc, prioritatea aeronavelor la decolare, oricât între 15 minute și 1 oră.

Cât de zgomotos este motorul?

Nivelul de zgomot diferă de la model la model și depinde de puterea acestuia. La unele modele poate fi asemănător cu o mașină de tuns iarba, pe când la altele poate crește mai mult de atât. De regulă pilotii de motoparapantă folosesc căști speciale cu protecție pentru urechi.



« Înapoi



Pentru mai multe informații:

office@euzbor.ro







img